Studiu De Caz Propus Spre Rezolvare (3)


Probleme propuse discuției. Erorile comise de Carla Caruso.


Decât să îi plătească pe cei patru designeri pe bază de comision (un procent din totalul contractelor încheiate, facturilor încasate de la clienți), Carla le plătea acestora un salariu premiu mai mare decât media, astfel încât aceștia să fie motivați să facă tot ce era posibil pentru îndeplinirea cerințelor clienților.

Caruso credea că întreaga afacere merge bine, fără probleme până când au început să apară plângeri din partea clienților. Aceștia erau nemulțumiți de faptul că designerii erau de negăsit și făceau promisiuni nerealiste privind timpul de execuție, și adesea întârziau sau nu respectau obligațiile prevăzute. De asemenea plângerile făceau referire la faptul că designerii erau nerăbdători și nepoliticoși, când erau semnalate probleme din partea clienților.

Caruso știa că designerii ei sunt foarte competenți și era preocupată de faptul că nu practica un stil de conducere adecvat. Se întreba dacă abordarea aleasă de ea, în conducerea companiei era cauza și dacă ar putea schimba maniera în care îi recompensează pe designeri.

  • Management Analysis
  • Microsoft Word 16 KB
  • 2021 m.
  • Romanian
  • 2 pages (392 words)
  • University
  • Bob
  • Studiu de caz propus spre rezolvare (3)
    10 - 1 votes
Studiu de caz propus spre rezolvare (3). (November 7, 2021). https://documents.exchange/studiu-de-caz-propus-spre-rezolvare-3/ Reviewed on 06:54, February 3 2025
×